Agenții economici

     Activitatea economică este rezultatul participării simultane și/sau succesive a numeroși actori care acționează individual și/sau în grup, realizând anumite operații sau acte economice care se finalizează prin bunuri economice. Acești actori sunt denumiți agenți economici. Cei dintre ei care în mod individual sau în grup au autonomia de a decide asupra acțiunilor la care participă se numesc unități economice sau instituționale. După specificul activităților pe care le realizează, agenții economici se grupează pe sectoare, și anume: întreprinderi, menaje sau gospodării, administrații (publice și private), bănci și alte instituții financiare. Participând la activitățile proprii unui sector, agenții economici realizează o diviziune a muncii între ei și fiecare se va specializa în executarea acelor operații sau acte economice, în care se dovedesc a fi cei mai eficienți.

     Întreprinderile sunt unități care produc bunuri economice și au autonomia de a decide ce, cât, cum și pentru cine să producă, cu ce parteneri să intre în afaceri etc. Bunurile realizate de întreprinderi ajung la purtătorii nevoilor prin vânzare-cumpărare.

     Pentru a-și realiza activitatea, fiecare întreprindere își creează și dezvoltă un sistem de relații cu numeroși agenți economici cu care trebuie să fie în contact permanent sau periodic spre a-și asigura aprovizionarea, vânzarea produselor, îndeplinirea unor obligații administrative și de altă natură locale, naționale, internaționale etc. Acest sistem de relații formează mediul economic al întreprinderii.

     

           Menajele, cunoscute și sub denumirea de gospodării, reprezintă lumea consumatorilor – agenți economici care utilizează bunurile pentru satisfacerea nevoilor individuale și/sau colective (fară a se produce alte bunuri). Ele sunt forma de organizare în care se realizează existența oamenilor. În acest sens distingem:

• menaj individual, format din ocupanții unei locuințe, indiferent de relațiile ce-i reunesc. Exemplu: o familie de tip tată, mamă și copii care locuiesc împreuna; o familie formată din unul dintre părinți și un copil sau copii ce locuiesc împreuna; o persoană care locuiește singură;
• menaj colectiv, format din persoane care locuiesc împreuna (în camere individuale sau colective), precum oamenii dintr-un cămin de pensionari, muncitorii dintr-un cămin de nefamiliști etc. care fac diferite cheltuieli în comun etc.

     Menajele sunt considerate unitatea de bază în care are loc consumul, dar participă și la activitatea economică: își produc singure anumite bunuri, muncesc în alte forme de unități economice, fac investiții din banii câștigați.

     Menajele nu sunt omogene. Unele sunt formate din salariați, iar altele din patroni, țărani, șomeri, pensionari etc., diferențiindu-se între ele și din alte puncte de vedere – mărimea și sursa veniturilor, tradiții, confort, grad de pregătire etc.

Resurse și Raționalitate

    Satisfacerea trebuințelor are loc recurgându-se concomitent și/sau succesiv la bunuri libere și economice în diferite proporții care se modifică în timp. În acest proces, natura este implicata atât cu bunuri libere, cât și cu bunuri limitate precum minereurile de diferite feluri, petrolul, gazele naturale, pădurile, pământul, apa etc. Bunurile materiale sau create de om care servesc sau ar putea servi în activitatea economică și/sau la satisfacerea unor nevoi individuale și colective reprezintă resurse. Acestea stau la baza tuturor activităților economice și satisfacerii nevoilor de toate genurile. Existența lor asigură dezvoltarea economiei și un nivel de trai înalt numai dacă sunt bine folosite și în mod rațional. În timp, unele resurse se regenerează în mod natural, iar altele pot fi reproduse, pe când o altă categorie nu. De asemenea, există resurse refolosibile, dar și nerefolosibile. Metalul, de exemplu, este o resursă refolosibila, însă curentul electric nu.

    În general, resursele sunt considerate ca fiind limitate. În orice moment, ele există in cantități determinabile și sub diferite forme. Limita resurselor este interpretativă in trei sensuri:

          1. în raport cu nevoile – ceea ce înseamnă că față de nevoi sunt insuficiente într-o măsură mai mare sau mai mică, iar în timp nevoile cresc și se diversifică mai repede decat ele;

          2. în raport cu potențialul planetei – întrucât resursele probabil existente pe alte planete nu ne sunt încă accesibile și numai cele de pe Pămant ar putea fi folosite;    

                 3. în raport cu dezvoltarea științei si tehnicii – deoarece succesele acestora asigură adesea descoperirea și crearea de noi resurse prin valorificarea cărora se pot satisface mai multe trebuințe.

    Dacă resursele ar fi nelimitate, nicio activitate economică nu s-ar înfăptui pe seama alteia și toate alternativele dorite de cheltuire a resurselor s-ar putea realiza, iar costul oportunității ar fi zero.  Modul de a stabili cea mai bună alternativă de utilizare a resurselor prin care se asigură satisfacția cea mai mare se bazează pe raționalitatea economică sau pe principiul raționalității, economicității. În funcție de situație, acesta se poate aplica sub forma:

  a)      maximului, ceea ce presupune ca la mijloacele date să se obțină cele mai bune rezultate posibile; 
  b)      minimului, ceea ce implică obținerea rezultatelor dorite, bine definite cu cele mai puține resurse (mijloace);
  c)      unui mix de maxim și minim, ceea ce impune obținerea celei mai mari satisfacții cu cele mai puține resurse. 

 

Nevoi și Bunuri

       Nevoile reprezintă cerințe sau condiții proprii oamenilor, ca ființe naturale și membri ai societații, fără satisfacerea cărora ei nu pot exista. Sunt percepute ca o stare dezagreabilă (neplăcută), ca o neîmplinire sau ceva ce trebuie realizat neapărat pentru a atinge o stare normală. Exemple: foamea, setea, frigul, durerea, oboseala, insecuritatea etc.

       Pentru om, problema satisfacerii  se pune numai pentru nevoile identificate. Prin identificare, nevoile respective devin interese economice, iar oamenii acționează conștient pentru satisfacerea lor.

       Nevoile decurg, sunt ‚dictate’ dinăuntrul și din afara ființei umane, din mecanismele psihofiziologice ale vieții omului, din mediul natural si social cu care acesta interacționează.  Nevoile sunt subiective, prin purtătorii lor, și obiective, prin condițiile care le generează (de viață și muncă). Purtătorii nevoii sunt indivizii, familiile, întreprinderile, locuitorii unui oraș, instituțiile publice, administrativ-teritoriale, economia națională. Exemple: nevoia unei familii pentru pâine, carne, legume, a unei firme pentru lemn, oțel, calculatoare, a unui oraș pentru iluminatul public, etc.

       Faptul că generațiile coexistă și se succed, că foarte multe dintre nevoile care se satisfac nu dispar (pentru totdeauna), ci se regenerează, că adesea satisfacerea unora antrenează apariția altora, că în general nevoile au tendința să devina mai multe și mai diferite, determina existența permanentă a societății într-o stare de fapt caracterizată prin creșterea volumului și diversificarea nevoilor.

       După importanța pe care o are satisfacerea diferitelor nevoi pentru existența și progresul omului și societații, acestea se pot clasifica în nevoi vitale sau de subzistența și nevoi elevate sau de vârf.

       Daca avem în vedere natura subiectului purtător, se pot distinge:

-          Nevoi individuale – hrană, odiihnă etc

-          Nevoi sociale sau colective – educație, transport, etc

      Pentru că oamenii ființează în cadrul mediului natural cu care interacționează permanent, protecția, refacerea și ameliorarea acestuia constituie o altă categorie de nevoi, fără satisfacerea cărora existența noastră ar fi imposibilă. De altfel, mediul natural este un bun al întregii omeniri. 
       Rezolvarea stărilor pe care le generează nevoile presupune satisfacerea lor. A satisface nevoile înseamnă atingerea unei stări de mulțumire, agreabile, de împlinire pe care oamenii o percep ca normalitate și de aceea urmăresc să o întrețină permanent.